TABLOURI

Lucrările impun o notă specifică artei moderne de eleganţă, lumină şi culoare. De asemenea, artistul depune în creaţiile sale multă afecţiune, entuziasm şi energie pozitivă, transformând garantat spaţiul în care lucrările sunt ulterior amplasate, într-unul pritenos şi autentic.

Fiecare lucrare este un exemplar original şi unicat, pictată manual într-o singură ediţie, cu vopsele pe bază de apă (acrilice), cu precădere pe pânză din bumbac de calitate. Pânza este întinsă pe saşiu din lemn de brad uscat cu pene pentru tensionare, sau pe saşiu din aluminiu.

De asemenea, unele lucrări pot fi realizate pe un material neconvenţional şi inovativ care conferă un luciu deosebit picturii (efect 2D de oglindă). În funcţie de materialul suport utilizat pentru realizarea picturii, grosimea saşiului poate varia între 2 şi 4 centimetri.

Sunt utilizate fie tehnica fluidă, fie tehnica mixării vopselurilor direct pe pânză, tehnici care generează de cele mai multe ori, un efect 2D asupra creaţiei artistice. Fiecare lucrare este semnată şi datată de către artist. Unele lucrări se vor livra, înrămate în lemn natur lăcuit.

Exceptând lucrările deja existente pe site  se pot realiza şi la comandă lucrări, respectând stilul artistului, cu dimensiuni şi combinaţii cromatice specific spațiului ce urmează a fi decorat.